Acesta este minipanoul de control al Atelierului de Cunoastere.
Precipitaţiile sunt rare aici, deoarece Sierra Nevada împiedică trecerea norilor dinspre Atlantic. În deşertul Almeria plouă doar timp de circa 20 de zile pe an, adică 110 mm de precipitaţii anual. Atunci când plouă însă, aversele dezlănţuite umplu în câteva minute albiile secate şi apa se revarsă cu furie, înecând drumurile, smulgând stâlpii de telegraf şi izolând, timp de zile sau săptămâni, întregi satele mai depărtate.
Totuşi,cu numai 3000 de ani în urmă, acest deşert era pădure deasă. Pe întreaga coastă a Mediteranei, din Portugalia până în Turcia, pe solul nisipos creşteau stejari, chiparoşi şi cedri, iar coniferele acopereau pantele dealurilor. Turme de cerbi păşteau în sălbăticie, pândite de leul mediteranean, o specie demult dispărută. Până în aproximativ 1000 î.Hr., activitatea umană nu a afectat vizibil mediul, dar pe măsură ce populaţia umană a sporit, zone mari de pădure au fost tăiate pentru a face loc lanurilor şi pentru necesar încălzirii şi construcţiilor, iar turmele de capre au devorat puietul de conifere, împiedicând regenerarea pădurilor. Solul a început să fie dislocat masiv de ploi, şi astfel au apărut primele cicatrice ale procesului de eroziune.
Locul pădurilor, încetul cu încetul, începe să fie luat de lăstăriş -maquis - tufele spinoase, stejarii piperniciţi, mirtul şi rugii care acoperă şi astăzi terenul. Acolo unde eroziunea a fost foarte gravă, în locul lăstărişului a rămas un semideşert, şi apoi doar pământul pustiu şi pietros, precum Badland.
Vara, temperaturile se ridică până la 43°C, condiţiile de viaţă ale plantelor şi animalelor fiind deci foarte dure. Chiar şi aşa, leandrul roz şi grozama galbenă înfloresc în Campo de Tabernas, iar în Campo de Nijar cresc limba soacrei şi palmierul pitic, ambele iubitoare de uscăciune.